Președintele Ungariei ne-a pârât la Comisia Europeană din cauza deșeurilor de pe râul Someș

Preşedintele Ungariei, János Áder a transmis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, atrăgându-i atenţia asupra problemei deşeurilor în cantităţi mari care sosesc în Ungaria pe Tisa şi pe Someş, informează MTI, János Áder a transmis CE că a semnalat această problemă mai demult preşedintelui român Klaus Iohannis şi celui ucrainean Volodimir Zelenski şi că de mai multe ori a cerut ajutorul autorităţilor din ţările vecine, dar dincolo de reafirmarea cooperării, au fost luate puţine măsuri eficiente. El a mai argumentat că Tisa a transportat deja anul acesta peste 3 000 metri cubi de deşeuri solide, din 13 iunie încoace fiind scoşi din râu 938 metri cubi de aluviuni mixte, iar din Someş au fost scoşi alţi 846 metri cubi de aluviuni mixte, anunță news.ro.
Preşedintele ungar a reamintit că Guvernul ungar a cerut deja de mai multe ori ajutorul autorităţilor din ţările vecine, însă reacţia acestora – dincolo de reafirmarea cooperării – s-a concretizat în prea puţine măsuri eficiente. Cauza principală a poluării este faptul că populaţia îşi depune deşeurile în zona inundabilă a râurilor, a precizat János Áder, conform MTI.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *