Negocieri la sânge. Francezii au pus ochii pe fabrica Schlemmer din Satu Mare

Unul dintre principalii jucători din industria sistemelor de protecția a cablurilor pentru industria auto, compania franceza Delfingen, poartă negocieri exclusive pentru preluarea rivalului german Schlemmer, inclusiv a fabricii din Satu Mare.
Schlemmer România produce la fabrica din Satu Mare tuburi flexibile extrudate pentru industria auto, având circa 350 de angajați. Compania-mamă a investit 10 milioane de euro în construcția unității din Satu Mare. La finele anului trecut, grupul german a fost plasat în procedură preliminară de faliment de către Tribunalul Comercial din Munchen, pe fondul dificultăților operaționale și financiare. Procedura a fost confirmată în luna martie.
Schlemmer România a înregistrat în 2018 o cifră afaceri de 154 milioane de lei (31 milioane de euro) și a obținut un profit de 12,2 milioane de lei, în scădere cu 36% față de anul precedent. În 2018, fabrica Schlemmer din Carei avea 345 de angajați și datorii de 52,6 milioane de lei.
Într-un context dificil de piață, achiziția ar permite Delfingen să își consolideze cota de piață în Europa și poziția de proximitate față de producătorii germani de mașini și componente, precum și să își concentreze eforturile de cercetare și dezvoltare în sprijinul tranziției sectorului auto la motoarele hibride/electrice.
Sursa: www.profit.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *