Ministrul a semnat. Proiect de peste 24 de milioane de lei pentru Spitalul Județean Satu Mare

Ministerul Fondurilor Europene anunță că au fost semnate opt proiecte de dotare a spitalelor cu echipamente dedicate luptei anti-COVID, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare urmând să beneficieze de un proiect Tip A în valoare de 24,2 milioane lei.
„POIM a semnat în perioada 10-14 august 8 contracte de finanțare ale unor proiecte de dotare ale unităților spitalicești cu echipamente, dispozitive ori aparatură medicală dedicată luptei cu COVID-19”, a anunțat Ministerul Fondurilor Europene, care a precizat că proiectele au o valoare totală de 157,7 milioane de lei.
Proiecte de Tip A inseamna dotarea unităților sanitare publice/ unităților publice de intervenție integrată/ entităților publice implicate în activitatea de transfuzie sanguină cu echipamente și aparatură medicală, dispozitive medicale și de protecție medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare și suport triaj, necesare pentru tratamentul pacienților cu infecție COVID-19.
 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *