Înfiorător! Și-a ucis soția cu bestialitate.

Biroul de Informare şi Relatii Publice al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori din cadrul Parchetului de pe Iângă Tribunalul Satu Mare, au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul P.G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie faptă prev. şi ped. de art. 199 al. 1 C.pen., rap.la art. 188 alin.1 C. pen., inculpat faţă de care s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, în data de 14.07.2020.
În referatul Intocmit in cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: Din actele de urmărire penală efectuate in cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesele verbale, declaraţiile martorilor, au rezultat probe potrivit cărora inculpatul P.G., in seara zilei de 13.07.2020, in jurul orei 21,30 i-a aplicat victimei P.V., soţia sa, lovituri repetate cu cuţitul în zona toraco-abdominală, lovituri care i-au provocat decesul, echipajele de prim ajutor sosite la faţa locului constatând decesul.
Referatul impreună cu dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.
La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *