Încă nu s-a „stins” supararea fata de SANARA. Careienii suferă din cauza mirosurilor emanate de de firma

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare a solicitat Primăriei Carei un punct de vedere în cadrul procesului de revizuire a autorizației de mediu pentru firma SANARA, care produce biogaz pe platforma fostei fabrici de zahăr din oraș. Primăria Carei a transmis că nu este de acord cu autorizarea activității de producere a biogazului folosind alte materii decât cea furajeră și dejecții animaliere.
”Am transmis APM Satu Mare că Primăria Municipiului Carei NU ESTE DE ACORD FUNCȚIONĂRII/DESFĂȘURĂRII acestei activități economice folosind alte materii prime decât cele menționate în Acordul de Mediu nr.92/2012 (materie furajeră, respectiv dejecții animaliere). Mai precis, nu suntem de acord să folosească reziduuri de origine animalieră, care intră în putrefacție și generează mirosurile acelea pestilențiale, imposibil de suportat de către careieni. În consecință, SOLICITĂM REVIZUIREA AUTORIZAȚIEI DE MEDIU astfel încât această activitate să se desfășoare cu respectarea condițiiilor DECLARATE, care au stat inclusiv la baza eliberării Autorizației de Construire nr.143/2015”, a declarat primarul Eugen Kovacs.
Primăria Carei a solicitat APM Satu Mare garanții cu privire la respectarea tehnologiei declarată de firma care produce biogaz. ”Am cerut în mod clar garanții cu privire la respectarea tehnologiei asumate de către agentul economic cu privire la modul de depozitare, stocare a materiilor prime folosite, respectiv materia vegetală pe platforme betonate (silozuri) și deșeurile animaliere în bazine de inox etanșe, de unde alimentarea instalației de biogaz se face automatizat prin pompare și un sistem de conducere. De asemenea, considerăm necesare stabilirea unor condiții clare privind condițiile de transport a materiilor prime folosite, în special pentru dejecțiile animaliere”, a declarat primarul Kovacs.
În urma acțiunii desfășurate luna trecută, s-au strâns peste 1.700 de semnături de susținere a petiției pentru stoparea mirosurilor pestilențiale. ”Le mulțumesc tuturor careienilor care au semnat această petiție organizată pe perioada pandemiei. În cazul în care APM Satu Mare nu va lua în considerare punctul nostru de vedere, vom folosi aceste semnături pentru a solicita în instanță revenirea la autorizarea inițială, care permitea folosirea doar a materiei vegetale și a dejecțiilor animaliere în procesul de producție a biogazului, fără resturile animaliere provenite de la diverse abatoare, care intră în putrefacție și învăluie Careiul cu acea duhoare imposibil de suportat”, a adăugat primarul Kovacs.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *