În perioada 1-15 Iunie se adună deșeurile electrice

Primăria Municipiului Satu Mare și Asociația RoRec, alături de operatorul local partener SNC – Sistem Național de Colectare, organizează în luna iunie o acțiune specială de colectare a deșeurilor electrice. Aceasta face parte dintr-o amplă campanie organizată cu ocazia Zilei Mediului în peste 20 de județe din țară.
În Satu Mare, programul de colectare se desfășoară între 1-15 iunie prin Serviciul de preluare a comenzilor de ridicare a deșeurilor electrice de la domicilii și sedii de firme sau instituții.
Vrei să participi și să scapi de deșeurile electrice? Sună la 0800.444.800 sau intră pe www.colecteaza.ro și află care cum te poți debarasa responsabil și corect de aceste deșeuri și ce premii sunt puse la bătaie!
Cu un simplu apel la TelVerde 0800.444.800 (gratuit din orice rețea de telefonie mobilă sau fixă) sau prin completarea formularului de pe colecteaza.ro puteți face curat în casele și birourile dumneavoastră, eliberându-le de aparate electrice și electronice inutile. Și puteți câștiga premii de la partenerii programului!
Cetățenii care au de predat deșeuri electrice sunt invitați să sune de luni până vineri – între orele 9.00-17.00 – la numărul gratuit 0800.444.800, să plaseze o comandă de preluare pe formularul de comenzi online colecteaza.ro sau să le predea, sâmbătă, 6 iunie, între orele 09:00 – 16:00, direct la unul din punctele provizorii de colectare de mai mai jos:
• Zona 14 Mai –  Școala Gimnazială Vasile Lucaciu;
• Piaţa Titulescu, lângă Școala Generală nr. 10;
• Cartier  M 14, lângă Școala Generală Mircea Eliade;
• Cartier  M 17, lângă Școala Gimnazială Ion Creangă.
Firmele și instituțiile care doresc să caseze echipamentele electrice și electronice în conformitate cu legislația în vigoare ce vizează managementul deșeurilor, pot da comandă atât prin TelVerde cât și online, pe colecteaza.ro Pentru instituții și firme se oferă documentația necesară raportărilor fiscale și juridice.
Echipele operatorilor locali parteneri vă vor suna în maximum trei zile lucrătoare de la plasarea comenzii, pentru a stabili ziua și intervalul orar de ridicare a deșeurilor.
Important! Membrii echipajelor care ridică deșeurile de la domiciliu sau de la birouri operează în conformitate cu măsurile anti COVID-19: păstrează distanța minimă obligatorie față de deponenți, sunt echipați cu măști de protecție și mânuși, au mașinile dotate cu geluri și șervețele dezinfectante pe care le folosesc înainte și după fiecare preluare a unei comenzi. Iar cetățenii care vor preda deșeurile sunt rugați să poarte mască în momentul predării deșeurilor și al completarii taloanelor de participare la campanie.
Participi la Ziua Mediului, sărbătorești fără vechituri electrice și poți câștiga si un premiu special! Premiile puse la bătaie sunt 10 blendere Tristar, 2 mașini de călcat Philips și 1 cuptor cu microunde Candy! Tombola cu premii la care vom afla câștigătorii campaniei va avea loc în data de 17 iunie, la ora 140.00, la Centrul de Colectare din Str. Depozitelor, nr. 23.
Ce mai stai pe gânduri? Cere detalii la 0800.444.800 sau intră pe www.colecteaza.ro! Cu un singur apel reciclezi și te bucuri de premii! Sute de premii își așteaptă câștigătorii din toată țara!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *