Fermierii sub tirada controalelor ! Se anunța doua luni de foc !

APIA, Direcția Sanitar Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Autoritatea Naționala Fitosanitara (ANF) și Autoritatea Naționala pentru Zootehnie (ANZ) au anunțat controale la fermierii care au solicitat subventii. Verificarile trebuie incheiate pana pe 15 octombrie.
„Din cauza condițiilor determinate de răspândirea pandemiei Covid-19, perioadele de depunere a cererilor de plată, precum și a activităților subsecvente acestora, au fost decalate, însă termenul de finalizare a controalelor pe teren este de cel târziu până la data de 15 octombrie, cu excepția controalelor pentru cerințele/obligațiile specifice, care se vor efectua în iarnă sau în primăvara anului următor”, precizează APIA.
„Totodată, subliniem faptul că orice fermier care solicită sprijin financiar din fonduri europene si naționale trebuie să respecte normele de ecoconditionalitate pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor. Respectarea ecocondiționalității este obligatorie inclusiv pe parcelele nesolicitate la plată și pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producției”, mai anunță APIA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *