Doi nigerieni, la pas, spre granița

În cursul zilei de vineri, 7 august, polițiștii de frontieră din Carei, au depistat pe raza localității Foieni, doi cetățeni străini care se deplasau, pe jos, spre frontiera cu Ungaria.
Deoarece nu își justificau prezența în zonă, au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei doi bărbați sunt cetățeni nigerieni, în vârstă de 22, respectiv 24 de ani.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare cei doi cetățeni străini au fost predați lucrătorilor Biroului pentru Imigrări Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *