Continuă controalele: a venit randul piețelor și mijloacelor de transport în comun

La data de 7 iulie a.c., peste 240 de poliţiştii sătmăreni, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai I.T.M., D.S.P. și D.S.V.S.A., au acţionat în sistem integrat, în centre comerciale, piețe și terase, la unități de alimentație publică și în zone cu aflux ridicat de persoane, precum și mijloace de transport în comun.
 
Au fost verificate, în principal, modul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.
În cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate în cursul zilei de ieri, au fost verificate peste 50 de societăţi comerciale, fiind vizate atât localuri de alimentaţie publică, cât şi piețele și unităţi comerciale care organizează evenimente pe timp de zi şi de noapte.
 
De asemenea au fost verificate 39 de mijloace de transport în comun, cum sunt autobuze, maxi-taxi şi trenuri.
 
În cadrul acţiunilor au fost legitimate peste 170 de persoane, iar în urma verificărilor, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2 500 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală.
 
Activităţile vor continua și în zilele ce urmează.
 
Reamintim că scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.
 
Comportamentul responsabil al fiecăruia dintre noi este felul în care vom reuși, împreună, să traversăm această perioadă care a venit cu niște provocări deosebite.
Mulțumim sătmărenilor  care au înțeles, în marea majoritate, să se comporte responsabil, și vă asigurăm că vom fi prezenți, în continuare, la datorie!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *