Așa arata zona Catedralei Ortodoxe din Satu Mare, în 1940 (Foto)

Nu poți sa creezi mereu povești în jurul unor fotografii, chiar dacă se spune ca orice obiect este insufletit de propria „viata”, făcând sa razbata de dincolo de timp, „parfumul” unor vremuri care au apus demult în labirintul timpului.
Uneori nici nu e nevoie. E destul ca privitorul sa contemple o fotografie pentru a fi furat complet de mirajul acesteia, iar cuvintele se spulbera în neant, fără să-și mai găsească rostul în fata evidentei. Așa se întâmpla și cu aceasta fotografie, care imortalizeaza frumoasa Catedrala Ortodoxa din Satu Mare, la doar câțiva ani după construirea acesteia. Fotografia dateaza din anul 1940, evocand un colt de Satmar, așa cum foarte puțini îl mai cunosc în zilele noastre. Însă, o fotografie face cât o mie de cuvinte, spun cunoscatorii, iar noi nu putem decât sa admiram frumusețea în toată splendoarea sa.
De altfel, Catedrala a fost construită între anii 1932-1937. Cladirea stilul bisericilor romanesti cu brâul exterior specific. Pictura a fost executată de fraţii Eugen şi Eremia Profeta. Lacasul de cult are un cor renumit, cu o tradiţie de trei sferturi de veac, şi un bogat fond documentar care vorbeşte despre bisericile româneşti din interiorul cetăţii Sătmar, despre schismaticii de pe aceste locuri şi lupta românilor împotriva campaniei de deznaţionalizare a episcopiei de Muncaci.
Intrarea în catedrala se face printr-un portal monumental, arcade sprijinite pe şase coloane.
Toate acestea fiind spuse, și sperand ca nu v-am reținut prea mult privirea de la splendoarea vizuala a fotografiei, va invitam în „masina timpului” pentru a „calatori” în Satmarului anului 1940.
Sursa foto: Facebook Szatmarnemeti anno

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *