76 de vitezomani prinși cu radarul

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Satu Mare au desfășurat la data de 8 iulie a.c., o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, sens în care au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
 
Astfel, la data de 8 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, acționând pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, ocazie cu care au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35 000 de lei.
 
Din totalul amenzilor, 76 dintre acestea au fost aplicate șoferilor care nu au respectat regimul de viteză, motiv pentru care în cazul a 8 dintre aceștia polițiștii au dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile, întrucât au depășit cu peste 50 km/h viteza maximă admisă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *