13 cu ghinion pentru 15 șoferi: au rămas fără permis

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 13 mai a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale.
 
Astfel, la data de 13 mai a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de urgență, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 49 000 de lei.
 
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 15 conducători auto.
 
Dintre aceștia, șapte șoferi cu vârste cuprinse între 25 și 56 de ani, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze de la 104 km/h până la 164 km/h atât în afara cât și în interiorul localităților, în cazul acestora polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
 
Totodată, ieri, alți trei conducători auto, nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată cu indicator rutier, de asemenea, alte 2 persoane au fost surprinse de polițiști în timp ce au efectuat depășiri neregulamentare.
 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *