S-au tras focuri de arma. Traficantii au reușit să fugă

Polițiștii de frontieră de la Halmeu, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat, pe direcția localității Dabolț, mai multe persoane care se deplasau către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.
Oamenii legii au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele în cauză nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit, prin vegetație, spre teritoriul statului vecin. Pentru reținerea persoanelor în cauză oamenii legii au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată nu s-au oprit.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.
La fața locului au fost descoperite cinci colete cu țigări provenite din magazine de tip duty free, care au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.370 pachete cu țigări marca Marble, în valoare de aproximativ 28.000 de lei.
În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *