Intervenţie a pompierilor sătmăreni pentru stingerea a două incendii, la un garaj și la un autoturism 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare a fost solicitat în cursul serii de 15.01.2020 pentru localizarea şi stingerea a două incendii. Acestea au izbucnit la scurt timp, unul după altul, în zone diferite din municipiul Satu Mare.

La ora 18:36, pompierii sătmăreni au fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu la un garaj situat pe strada Dariu Pop. La faţa locului s-au deplasat iniţial 10 subofiţeri cu două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, ulterior forţele au fost suplimentate cu încă o autospecială, deoarece incendiul se manifesta la două garaje învecinate. La sosirea pompierilor flăcările ardeau violent la cele două garaje. Aceştia au intervenit rapid pentru localizarea şi lichidarea incendiului, reuşind protejarea construcţiilor alipite.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime şi în nici unul dintre garaje nu se aflau autoturisme. La finalul intervenţiei, pompierii au stabilit ca şi cauză probabilă a producerii incendiului: folosirea unor materiale explozive – artificii. În urma evenimentului au ars: acoperişurile celor două garaje în totalitate, aproximativ 2 mc de deşeuri textile, mobilier, anvelope, aparate şi obiecte casnice şi un al treilea garaj a fost degradat în proporţie de aproximativ 30%.

Cea de a doua solicitare, la ora 18:40, anunţa un incendiu izbucnit la un autoturism aflat în staţionare pe Drumul Careiului. Forţele de intervenţie au acţionat rapid pentru lichidarea incendiului, astfel că au reuşit protejarea habitaclului autoturismului. În urma incendiului produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric la instalaţia electrică din compartimentul motor, au ars cabluri şi materiale plastice din compartimentul motor. Din fericire, nici în acest caz nu au fost înregistrate victime.

Posted by
on ianuarie 16, 2020. Filed under Locale.
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *