În orașul Negrești-Oaș vor fi continua și anul acesta investițiile masive în infrastructură

Consiliul Local al orașului Negrești-Oaș a aprobat joi, în unanimitate, bugetul orașului pe anul 2020, un buget de 60 milioane de lei, compus din două secțiuni, dezvoltare și funcționare, care va asigura investiții masive în infrastructura orașului, pe listă figurând finalizarea unor proiecte importante începute anul trecut și demararea altora noi.

O parte importantă a bugetului este formată din fondurile atrase pentru proiectele de investiții, prin PNDL și din fonduri europene. ”Mizăm pe decontarea sumelor atrase pentru proiecte finanțate prin PNDL – 8,5 milioane de lei, iar din fonduri europene – 13,2 milioane de lei pentru proiectele aflate în implementare sau pentru cele pentru care am semnat recent contractele de finanțare”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Cea mai mare parte din buget, 56%, este destinată investițiilor – peste 34 de milioane de lei.

„Continuăm și în 2020 programul amplu de investiții pe care l-am demarat în ultimii ani, care are menirea de a dezvolta și moderniza orașul Negrești-Oaș. Avem și în acest an o sumă generoasă destinată investițiilor, cel mai important capitol din buget. Avem pe lista de investiții nu mai puțin de 52 de proiecte, unele dintre acestea – cum sunt străzile – cuprinzând chiar mai multe obiective. Așadar, va fi un nou an în care se va lucra intensiv și va trebui să supraveghem constructorii ca să facem cât mai puțin deranj posibil. Principiile de bază de la care pornim sunt asigurarea și creșterea calității vieții în orașul nostru. Vrem să transformăm Negreștiul într-un loc în care nu doar să locuim, ci să trăim frumos”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Astfel, conform strategiei de dezvoltare pe care administrația locală a conceput-o în ultimii ani, de la primăvară, orașul Negrești-Oaș se va transforma din nou într-un adevărat șantier, așa cum este de câțiva ani încoace. Se va lucra pe foarte multe străzi, dar și la alte obiective de investiții precum cele  din învățământ, investițiile privind eficientizarea termică sau la cele de mediu.

Printre obiectivele de investiții se numără modernizarea a 15 străzi: Viitorului 2 (tronson Oașului – capăt), Vâltori (Vrăticel – Grajduri), Mihai Eminescu, Tudor Vladimirescu (tronson str. Victoriei – str. Borcutului),  Gării, Pădurii (tronson strada Pădurii – strada Vâltori), Magnoliei, Podului, Zorilor (tronson Livezilor – Popești), Tineretului,  Pietrosului, Borcutului (tronson strada Tudor Vladimirescu – strada George Coșbuc, tronson Strada Lăcrimioarelor – Strada Luna), Lăcrimioarelor, Gării (tronson Mihai Eminescu – Strada 1 Iunie),  Străzi de interes local Tur 2 (Călineasca, Drăgușeneasca, Tuba 1, Școlii).

La capitolul investiții în Educație – vor fi continuate lucrările la proiectul privind Construirea unei creșe pentru 60 de copii până la 3 ani, pe locul fostei școli nr.2, din Popăscu, și vor începe lucrările la proiectele care privesc modernizarea Liceul Ioniță G. Andron – toate cele 4 corpuri, Liceul Teoretic, Școala Gimnazială nr.1, Grădinița nr.7 – Vrăticel, construirea a două săli de sport la Școala 3 și Grădinița Vrăticel.

Totodată, pe lista de investiții se află construirea unei Săli de Sport cu tribună 180 de locuri, prin Compania Națională de Investiții, și finalizarea lucrărilor la Centrul Multicultural Negrești-Oaș, inclusiv amenajări interioare.

Printre proiectele noi care vor fi finanțate în acest an din fonduri de la bugetul local se află Amenajarea de locuri de joacă în cartierele din oraș – din fonduri de la bugetul local, precum și amenajarea de puncte moderne de colectare selectivă a deșeurilor, cu acces pe bază de cartelă.

”Continuăm și în acest an investițiile în infrastructura mare, dar vreau să ne canalizăm atenția și spre modernizarea completă a cartierelor, prin demararea proiectului privind reabilitarea a 20 de blocuri, amenajarea de spații de joacă și a spațiilor verzi, dar și amenajarea punctelor de colectare selectivă a deșeurilor. În paralel, vom începe proiectele privind modernizarea Centrului orașului, construirea de Piste de bicicliști și Trotuare pe strada Victoriei și Ion Creangă – din fonduri europene.  După ce aceste proiecte vor fi implementate, orașul Negrești-Oaș își va schima complet imaginea și va oferi cetățenilor condiții europene de locuit și de trăit”, a completat primarul Aurelia Fedorca.

Nu în ultimul rând, prin operatorul de apă Apaserv, va începe implementarea proiectului regional privind extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare.

”Prin realizarea captării de apă brută la suprafață pe Talna ne vom asigura independența față de Certeze și vom rezolva pentru totdeauna problema rețelelor de apă și canalizare lipsă sau învechite și a presiunii și calității apei, până la ultima casă”, a specificat primarul Aurelia Fedorca.

Pe de altă parte, în buget au fost prevăzute sume pentru cheltuieli școli – 2,36 milioane de lei ( 4%), Cheltuieli materiale ( bunuri și servicii) – 7,18 milioane lei (12%),  Cheltuieli de personal – circa 11 milioane de lei ( 18%),  Asistență socială – 1,58 milioane de lei ( 3%), Culte și sport – 550.000 lei, Rate – 864.000 lei ( 2%), Dobânzi – 450.000 lei – 1%, Fond de rezervă – 174.000 lei.

Este important de precizat că Orașul Negrești-Oaș nu a contractat în acești ani împrumuturi decât pentru finanțarea sau cofinanțarea unor investiții și deloc pentru cheltuieli curente, a mai completat primarul Aurelia Fedorca.

Posted by
on februarie 21, 2020. Filed under Locale.
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *