Amenzi în valoare de 68.000 lei aplicate de polițiștii rutieri, în perioada 31 ianuarie – 2 februarie

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 31 ianuarie – 2 februarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 68.000 de lei.

Astfel, în acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aufost prezenți pe arterele rutiere din județ pentru supravegherea, fluidizarea, controlul traficului rutier și pentru prevenirea evenimentelor rutiere, ocazie cu care aplicat peste 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 68.000 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 24 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor rutiere privind, viteza15 permise de conducere, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor 4 permise de conducere și altele.

Totodată, polițiștii de ordine publică au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea faptelor antisociale, ocazie cu care au aplicate peste 47 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991, în valoare de peste 12.800 de lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *