153 misiuni şi situații de urgență gestionate între 2-8 decembrie de pompieri în județ

Perioada 02 – 08 decembrie a fost una încărcată pentru pompierii sătmăreni. Pe lângă cele 113 intervenții SMURD, salvatorii profesioniști au intervenit pentru stingerea a 3 incendii, pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor victimelor rezultate în urma producerii a 2 accidente, au executat 2 exerciţii şi 28 de misiuni de recunoştere în teren.

Se observă o tendință de creștere a incendiilor izbucnite în urma utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire: un incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Satu Mare (Drumul Careiului), a cărui cauză probabilă de producere a fost coşul de fum necurăţat, un alt incendiu produs tot la o casă de locuit din municipiul Satu Mare (str. Plevnei), a cărui cauză probabilă a fost supraîncălzirea sobei de teracotă şi un alt incendiu stins de către pompierii voluntari din cadrul SVSU Camârzana, la o casă de locuit din Cămârzana, a cărui cauză probabilă de producere a fost tot coşul de fum necurăţat.

Din fericire, incendiile au fost stinse cu operativitate de către forțele de intervenție. În nici unul dintre aceste evenimente nu au fost înregistrate victime, ele soldându-se doar cu pagube materiale.

Reamintim, și cu această ocazie, importanța curățării periodice și întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, doar de către personal autorizat și atragem atenția asupra riscului mare de producere a incendiilor prin utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire.

În data de 02.12 a.c., forţele inspectoratului au intervenit pentru descarcerarea unei victime, respectiv acordarea primului ajutor şi transportarea la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare a 5 victime rezultate în urma producerii a 2 accidente rutiere (Str. Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare şi localitatea Moftinu Mic).

În data de 03.12.a.c., 7 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat pe raza localităţii Lazuri.

Posted by
on decembrie 9, 2019. Filed under Locale.
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *