Incendiu la o hală de producție din Ardud (Foto)

Astăzi, la ora 12.45, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu, la o hală de producție, a unui operator economic din localitatea Ardud.
La fața locului s-au deplasat 1 ofițer și 15 subofițeri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospeciala de prima intervenție și comandă și 7 pompieri voluntari cu o autospeciala de stingere din cadrul SVSU Ardud.
Până la sosirea forțelor profesioniste, incendiul a fost lichidat de către angajații operatorului economic împreună cu pompierii voluntari.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă s-au degradat peretele cabinei de pulverizare, peretele halei tip “ sandwich”, un geam termopan și motorul de acționare a cabinei de pulverizare.
Cauza probabilă de producere a incendiului este suprasolicitarea motorului electric a cabinei de pulverizare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *