18 posturi scoase la concurs, la Penitenciarul Satu Mare

În vederea încadrării ca polițist de penitenciare, Penitenciarul Satu Mare scoate la concurs, din sursă externă, 18 posturi de agent în cadrul sectorului operativ, din care: 16 bărbați și 2 femei.
La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile generale, precum şi condiţiile specifice de ocupare a posturilor.
Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:
a) au cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunosc limba română;
c) îndeplinesc condiţiile de studii şi vechime prevăzute de lege;
d) au 18 ani împliniţi, capacitate deplină de exerciţiu şi sunt apți din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei;
e) nu au antecedente penale sau nu sunt în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
f) îndeplinesc condiţiile specifice postului;
g) nu le-au încetat raporturile de serviciu dintr-o funcţie publică, din motive disciplinare, în ultimii 5 ani;
h) au un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist de penitenciare, aspect verificat ulterior desfăşurării probelor de concurs, conform Anexei 2 la O.M.J. nr. 3065/C/2020;
i) nu au fost agenţi sau colaboratori ai organelor de securitate şi nici ai vreunui serviciu de informaţii;
j) obţin autorizaţie, pentru funcţiile care implică lucrul cu informaţii clasificate, după promovarea concursului.
Dosarul de candidat cuprinde cel puţin următoarele documente:
a) cererea de înscriere, cu o singură opţiune pentru un singur post din acelaşi anunţ, care cuprinde şi acordul privind înregistrarea audio sau audiovideo a probei interviului, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1b la O.M.J. nr.3065/2020. În lipsa acordului cu privire la înregistrarea audio sau audiovideo, candidatul nu poate participa la concurs;
b) copia actului de identitate (buletin/carte de identitate/carte de identitate provizorie/paşaport);
c) copia documentelor care atestă schimbarea numelui, unde este cazul;
d) curriculum vitae – model european;
e) copia livretului militar, unde este cazul;
f) copia diplomei de bacalaureat şi a foii matricole pentru întreaga perioadă a studiilor liceale, sau copia adeverinţei aflate în termen de valabilitate, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care să ateste absolvirea studiilor necesare pentru ocuparea postului scos la concurs; pentru studiile absolvite în alte state, candidaţii prezintă documente de echivalare eliberate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
g) copia carnetului de muncă şi/sau copia adeverinţei care să ateste locurile de muncă avute anterior, funcţiile ocupate, vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate (se pot prezenta și extrase din REVISAL);
h) cazierul judiciar;
i) declaraţie pe propria răspundere din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 11 lit. e), g) şi i) din Legea nr.145/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
j) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (cuprins în cererea de înscriere);
k) după caz, alte documente care atestă îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs.
Pentru depunerea dosarului de candidat, anterior prezentării la sediul unității, candidații vor parcurge următoarele etape:

Descarcă și completează olograf tipizatele (cerere – prevăzută la lit. a din prezentul Anunţ, declarație – prevăzută la lit. i din prezentul Anunţ, opis cu documentele cuprinse în dosarul de candidat) publicate pe site-ul unității.

Depunerea dosarului de candidat se va face numai atunci când acesta va fi complet (cu toate tipizatele completate, respectiv cu toate documentele necesare înscrierii), documentele fiind îndosariate, prin grija candidatului, în ordinea menționată în prezentul anunț.

La depunerea dosarului, documentele prevăzute a fi depuse în copie se prezintă însoţite de documentele originale şi se certifică, pentru conformitate cu originalul, de către structura de resurse umane din cadrul Penitenciarului Satu Mare, care alocă un identificator unic fiecărui candidat, utilizat pentru afişarea planificării candidaţilor pentru susţinerea probelor şi rezultatelor acestora.
Dosarele complete se depun la sediul Penitenciarului Satu Mare în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, adică până la data de 12.10.2020, inclusiv, ora 16.00.
În perioada de înscriere, candidații își pot depune dosarele în intervalul orar 08.00–16.00, în zilele de luni, miercuri și vineri, respectiv în intervalul orar 10.00–18.00, în zilele de marți și joi.
În termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor complete, structura de resurse umane din cadrul Penitenciarului Satu Mare verifică dosarele candidaţilor înscrişi din punct de vedere al existenţei documentaţiei complete şi al îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs, cu excepţia condiţiilor „apt” psihologic şi „apt” medical, iar rezultatul verificării se afişează pe site-urile Penitenciarului Satu Mare și al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Verificarea îndeplinirii condiţiilor se realizează prin raportare la data-limită de depunere a dosarelor de înscriere la concurs.
Candidaţii pot contesta rezultatul verificării dosarelor în termen de o zi lucrătoare de la data afişării; contestaţiile se depun/se transmit la structura de resurse umane din cadrul Penitenciarului Satu Mare.
Contestaţiile se soluţionează de către structura de resurse umane din cadrul Penitenciarului Satu Mare şi se afişează pe site-urile unității și al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în termen de o zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor.
După expirarea termenului de soluționare a contestațiilor, candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs vor susține testarea psihologică, conform programărilor stabilite de către Serviciul Psihologia Personalului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Comunicarea programărilor şi a rezultatelor la testarea psihologică se face prin afişare pe site-urile Penitenciarului Satu Mare și al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Taxa de examinare psihologică este în cuantum de 70 lei şi se achită înaintea examinării, la poştă, prin mandat poştal sau la orice bancă, prin ordin de plată, în următorul cont:

Cont IBAN: RO84TREZ70020G365000XXXX –  deschis la ATCPMB (Activitatea de Trezorerie şi  Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti)
Beneficiar: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Cod fiscal: 4266324
Denumire plată: taxă de examinare psihologică

Examinarea psihologică se va susţine prin grija Serviciului Psihologia Personalului conform planificării afișate pe site-urile Penitenciarului Satu Mare și al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Candidaţii pot contesta o singură dată rezultatul la testarea psihologică, în termen de două zile lucrătoare de la data afişării; contestaţiile se depun/se transmit la structura de resurse umane din cadrul unităţii unde s-au înscris.
Candidații declarați „apt” la testarea psihologică vor prezenta o adeverință eliberată de către medicul de familie, din care să reiasă afecțiunile și diagnosticul cu care se află în evidență, în vederea deschiderii fișei medicale.
În termen de 7 zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor finale la testarea psihologică, candidaţii declaraţi „apt” încheie fişa medicală-tip la medicul unităţii care a scos posturile la concurs, după efectuarea examinării medicale, conform metodologiei şi baremelor medicale în vigoare, şi o depun la structura de resurse umane a unităţii care a scos posturile la concurs.
În acelaşi termen de 7 zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor finale la testarea psihologică, candidaţii declaraţi „apt” din punct de vedere medical achită taxa de concurs în cuantum de 150 lei la casieria Penitenciarului Satu Mare şi depun la structura de resurse umane dovada achitării acesteia.
De asemenea, taxa de concurs poate fi achitată și la poștă, prin mandat poștal sau la orice bancă, prin ordin de plată, în următorul cont:
• Cont IBAN : RO23TREZ5465005XXX000180, deschis la Trezoreria municipiului Satu Mare,
• Beneficiar: Penitenciarul Satu Mare,
• Cod fiscal: 3896550,
• Denumire plată: taxă de concurs.
Dovada plății acesteia, prin mandat poștal sau ordin de plată, va fi depusă la structura de resurse umane și se consideră achitată numai după ce unitatea de trezorerie, la care unitatea este arondată, confirmă, prin extrasul de cont, transferul sumei aferente taxei de concurs. Astfel, plata prin mandat poștal sau ordin de plată, se poate face cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea perioadei de achitare a taxei.
Persoanele care au achitat taxa de concurs la concursurile anterioare, suspendate conform Deciziei Curții Constituționale nr. 90/21.02.2019, pot valorifica taxa la prezentul concurs în baza unei solicitări scrise, depusă în perioada de achitare (în care să se indice concursul pentru care au achitat taxa și care nu s-a finalizat). Pentru aceste persoane, nu este necesar să se achite diferența dintre taxa anterioară și taxa actuală.
În situația în care un candidat nu poate continua procedura de concurs, taxa nu va fi restituită.
În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a fișei medicale și a dovezii privind achitarea taxei de concurs, structura de resurse umane din cadrul Penitenciarului Satu Mare verifică dosarele candidaţilor înscrişi din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor „apt” psihologic şi „apt” medical şi al existenţei dovezii de achitare a taxei şi întocmeşte un proces-verbal cu candidaţii declaraţi admis/respins, cu menţionarea motivului respingerii.
Rezultatul verificării se afişează pe site-urile Penitenciarului Satu Mare și al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și nu poate fi contestat.
Desfăşurarea concursului
Planificarea desfăşurării probelor de concurs de către candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare, va fi afişată la sediul Penitenciarului Satu Mare şi pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Prima probă de concurs/examen se va desfăşura după cel puţin 45 de zile calendaristice de la data publicării prezentului anunţ, respectiv nu mai devreme de data de 06.11.2020.
Proba scrisă constă în rezolvarea unor teste – grilă.
Concursul se desfășoară/susține la Penitenciarului Satu Mare.
Precizări
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs.
În cazul neocupării tuturor posturilor scoase la concurs, nu se fac redistribuiri, posturile neocupate rămânând vacante.
Modificările legislative intervenite după data publicării anunţului nu vor fi avute în vedere la susţinerea probelor de concurs.
Ofiţerii în activitate sau în rezervă nu pot fi încadraţi în poliţia penitenciară în funcţii vacante prevăzute cu grade profesionale de agent de poliţie penitenciară – agent şef principal de poliţie penitenciară.
La concurs nu pot participa persoanele care au calitatea de polițist de penitenciare.
Polițiștii de penitenciare nu pot fi menţinuţi în activitate şi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă (conform Anexei la Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare), potrivit art. 137 şi art. 133 lit. r) din Legea nr. 145/2019, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, persoanelor care la împlinirea vârstei respective, nu îndeplinesc condiţiile minime de vechime pentru acordarea pensiei de serviciu, le încetează raporturile de serviciu, fără a putea beneficia de pensie militară de stat, conform legii.
În contextul epidemiologic actual, în vederea luării măsurilor necesare prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus ─ SARS-COV2, dar și în scopul desfășurării, cu celeritate, a tuturor activităților specifice concursului, candidații vor avea în vedere, pe parcursul întregului proces de recrutare şi selecție, următoarele :

Respectarea tuturor regulilor de distanțare socială.

Echiparea, în mod obligatoriu, cu mască de protecţie de tip medical.

Candidatul se va asigura, de asemenea, că are o mască de protecţie de tip medical, de rezervă, precum şi recipient cu substanță dezinfectantă de maximum 50 ml şi mănuși.

La prezentarea la poarta de acces, candidatul va purta mască de protecţie de tip medical, care acoperă complet gura și nasul. Nu se permite accesul în incintă cu măști din bumbac sau alte materiale textile. Viziera nu dispensează de purtatul măștii.

Purtatul măștii este obligatoriu pe întreaga durată în care candidatul se află în incinta unității în care se desfășoară concursul.

În situația în care un candidat este confirmat pozitiv cu SARS-COV-2, ori este contact direct al unei persoane confirmate pozitiv (conform definiţiei de caz stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică), acestuia îi revine obligația de a informa deîndată Penitenciarul Satu Mare, telefonic şi prin e-mail și de a lua toate măsurile care se impun într-o astfel de situație. Acestuia nu îi va fi permis accesul în vederea susținerii probei planificate conform calendarului de concurs. 

De asemenea, în eventualitatea în care, cu ocazia triajului epidemiologic efectuat la accesul în locurile de desfășurare a oricăreia dintre etapele de concurs, candidatul prezintă simptomatologie specifică îmbolnăvirii cu SARS-COV-2 (tuse, temperatură mai mare de 37,30 C, care se menţine după 2 termometrizări succesive la interval de 15 minute, dificultăți în respirație, disfagie, tulburări de gust și de miros, tulburări digestive), nu îi va fi permis accesul în vederea susținerii probei/în unitate.
Concursul/probele de concurs nu se amână/nu se reprogramează în astfel de cazuri.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la structura de resurse umane din cadrul Penitenciarului Satu Mare, telefonic la nr. 0261-715488, interior 209 sau prin e-mail la adresa concurs-satumare@anp.gov.ro, precum și pe site-urile Penitenciarului Satu Mare și al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
În situaţia în care aspectele solicitate nu sunt clarificate la nivelul Penitenciarului Satu Mare, informaţiile se pot solicita prin adresa de e-mail concurs-anp@anp.gov.ro.
De asemenea, pentru sesizări şi reclamaţii privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor, candidaţii au la dispoziţie adresa de e-mail
concurs-petiţii@anp.gov.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *